duminică, 30 septembrie 2012

FESTIVAL MEDIEVAL / Hunedoara, Castelul Corvinilor, 29 septembrie 2012

Ultima zi a Festivalului Medieval care s-a desfăşurat în cursul acestei săptămâni la castelul de la Hunedoara a fost marcată de un eveniment de excepţie. Sâmbătă, de la ora 20:00, a avut loc un eveniment unic în România, “Umbre şi Eroi”, în regia lui Ciprian Dumitraşcu, după un scenariu de Alexandru Molico. Cu acest prilej au putu fi revazuti marii actori Dan Condurache, Eusebiu Ştefănescu, Alin Panc, Denis Ştefan, Gabi Duţu, Dimitrii Bogomaz şi mulţi alţii. 









FESTIVAL MEDIEVAL / Hunedoara, Castelul Corvinilor, 29 septembrie 2012

Spectacol de lumini şi fantezie, „Povestea ce n-a fost”, la Castelul Corvinilor. Vizitatorii au putut parcurge traseul format din treisprezece instalaţii artistice, traseu ce a fost deschis de o proiecţie pe faţada principală. În interior, sunetul recitalurilor de pian, lăută, acordeon sau vibrafon acompaniate de efecte vizuale au îmbiat la explorarea curţii şi a încăperilor castelului, activând pe traseu diversele instalaţii artistice. Au putut fi descoperite scene ireale, abstracte sau serene, însufleţite de cavaleri şi domniţe, proiecţii cartate, lumini ultraviolete şi ochelari 3D. Scopul proiectului a fost de a înfăţişa castelul ca o destinaţie cu valenţe fantastice, ireale. Castelul a putut fi vizitat noaptea, când a primit o iluminare alternativă şi un fond sonor amplificat doar de bolţile încăperilor. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Hunedoara”, împreună cu Zotikos şi Muzeul Castelul Corvinilor.





FESTIVALUL RENASCENTIST / Deva, 28 septembrie 2012

Programul a fost susţinut de formaţia de dans medieval “Renaissance” din Deva, care a pus în scenă povestea romanţată a celebrei Mária Széchy, soţia lui Ştefan Bethlen şi proprietară a domeniului Devei.







luni, 17 septembrie 2012

ANTI - C.V.

NUME, PRENUME: udaR nirolF
NATIONALITATE: maghiara
LOCUL NASTERII: gyula (sau, daca vreti, in acea statiune din croatia)
MUZICA PREFERATA: manele, lautareasca
ARTISTI PREFERATI: salam, catanga, mitu stoian, viorica de la clejani
PERSONAJE PREFERATE: pora, monica tatoiu, manelistii, cocalarii
POLITICIENI PREFERATI: basescu, boc, lis, roberta, funeriu
MANCARURI: ceafa de porc, sarmale, carnat in unsoare, ghiveci
PERSONAJE NEPREFERATE: mircea badea, ciutacu
HOBBY-URI: parangheliile, imbrancitul la moaste si drujbe la oferta
ANIMALE PREFERATE: mitele
ECHIPA FAVORITA: dinamo
LIMBI STRAINE: romani
CANALE TV URMARITE: la be 1

NUNTAS ...








Muntele Băișorii